Egalitatea de șanse și integrarea școlară și socială a elevilor cu CES

„Egalitatea de șanse și integrarea școlară și socială a elevilor cu CES” program de formare complementar înscris în Lista programelor complementare naționale în baza Notei nr. 1414/DGMRURS/25.06.2024, 18-20 credite profesionale transferabile (60 ore); Grup tinta: Personal didactic de predare și personal didactic auxiliar (pedagog școlar, mediator școlar, instructor de educație extrașcolară, asistent social, intructor- animator) din învățământul preuniversitar.

Necesitatea organizării programului de formare “EGALITATEA DE ȘANSE ȘI INTEGRAREA ȘCOLARĂ ȘI SOCIALĂ A ELEVILOR CU CES” se fundamenteză atât pe rezultatele analizei nevoilor de formare, cât şi pe preocupările educaționale manifestate prin proiectele şi cercetările desfăşurate de către Ministerul Educației privind egalitatea de șanse și integrarea elevilor cu CES în unităţile de învățământ.

Programul „EGALITATEA DE ȘANSE ȘI INTEGRAREA ȘCOLARĂ ȘI SOCIALĂ A ELEVILOR CU CES” se adresează tuturor categoriilor de personal didactic şi se încadrează în sfera educaţiei permanente, având ca scop formarea continuă pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor personalului din învăţământul preunivesitar în scopul desfăşurării eficiente a acțiunilor și activităților pentru realizarea obiectivelor unității de învățământ, privind egalitatea de șanse și integrarea elevilor cu CES.

Cursul este structurat pe patru module de formare, fiecare dintre acestea propunând pe lângă aspectele teoretice și multe activități practice, prin care cursanții au oportunitatea de a-şi dezvolta competenţe în vederea desfăşurării eficiente a acțiunilor și activităților pentru realizarea obiectivelor unității de învățământ.

Prezentul curs dorește să răspundă nevoii de formare a cadrelor didactice în domeniul educației integrate și a incluziunii elevilor cu cerințe educaționale speciale, astfel încât acestea să posede atitudinile, valorile și competențele corespunzătoare și necesare pentru activitate eficientă în mediul educațional incluziv. Cadrele didactice profesioniste, bine instruite, sunt esențiale pentru realizarea demersului de incluziune, educație de calitate echitabilă și învățare de-a lungul vieții pentru toți. Este foarte important ca fiecare cadru didactic, care activează la orice nivel al sistemului de învățământ, să fie pregătit pentru a organiza și realiza un proces educațional cuprinzător, ce creează acces și participare reală și asigură performanțele celor care învață.

Programul de formare este proiectat modular cu umătoarele finalităţi:
1. cunoașterea designului managementului educației incluzive și nivelurile de decizie și execuție în cadrul acestuia în vederea integrării școlare și sociale a elevilor cu CES;
2. Schimbarea comportamentală şi atitudinală în vederea creşterii adoptării celor mai adecvate modalități de sensibilizare comunitară în promovarea educației incluzive.
Obiectivele generale ale programului de formare sunt:
1. Cunoașterea conceptelor de educație integrată, egalitate de șanse, precum și a cadrului conceptual şi legislativ de dezvoltare a educației incluzive;
2. Familiarizarea cursanților cu conceptele specifice și tipologiile elevilor cu cerințe educaționale speciale;
3. Aplicarea de metode și programe de intervenție socială și educativă în scopul adaptării și integrării sociale și socio-profesionale;
4. Realizarea de modalități de integrare a copiilor cu CES în sistemul educațional de masa.

Cursul se desfasoara online. Are durata de 60 ore, din care 30 ore meeting online si 30 ore online learning (30 ore intalnire meet cu formatorul, 30 ore pt rezolvarea temelor si realizarea portofoliului).

Durata in online meeting este de 7 zile ( de luni pana vineri in intervalul 16:00 – 20:00, iar in ziua de sambata in intervalul 9:00 – 15:00.
Nr de persoane maxim pt o grupa este de 25.

Forma de evaluare este prin prezentarea unui portofoliu ( se posteaza pe platforma google – classroom), iar cursantii nu participa la evaluare. Evaluarea va avea loc la 15-18 zile de la finalizarea cursurilor meeting online.

Formular de înscriere