“Comunicare eficientă şi medierea conflictelor în mediul şcolar” acreditat prin OMEN Nr. 3136/25.01.2017, 15 credite profesionale transferabile (60 ore);
Grup tinta: Personal didactic de predare, personal didactic auxilar şi personal didactic cu funcţii de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar
Apariția conflictelor în mediul școlar, indiferent de natura și protagoniștii acestora impune acordarea unei atenții sporite in gestionarea și rezolvarea lor. abordarea și soluționarea conflictelor în așa fel încât imaginea organizației școlare să nu fie afectată, presupune dezvoltarea unor abilități atât de comunicare cât și de mediere și negociere pentru toți factorii implicați în procesul educațional.
Medierea școlară constă în facilitarea dialogului școală – familie – comunitate, îmbunătățirea imaginii participanților la procesul de învățământ, obținerea unui climat de încredere, cât și monitorizarea copiilor privind activitatea în cadrul școlii.
Medierea unui conflict în instituțiile de învățământ aduce de asemenea posibilitatea de rezolvare a disputei printr-un mediator. Rata mare de succes a acetui tip de mediere în conflicte aduce elevii și cadrele didactice într-o relație de dialog, cooperare, înțelegere și realizarea comunicării în timpul petrecut la școală, totul în beneficiul procesului de învățământ.